Ridic mâna salutându-i pe cei care și-au întors privirile către mine auzindu-mă sau probabil chiar văzându-mă când am pășit înăuntru. Chiar nu am chef să deschid gura în dimineața aceasta ca să adresez cuiva tradiționalul "Bună dimineața". Pur și simplu nu vreau.
Mă așez pe scaun, privesc la cutiuță și mi-aș fi dorit să nu fi fost acolo, să nu fi existat vreodată. Nu pare nimic schimbat, același ambalaj de hârtie și aceiași fundiță roșie. Totul pare la fel, însă azi chiar nu doresc să deschid pachetul și cu atât mai mult să o mănânc. Vreau să văd cine o să plângă sau o să își schimbe expresia de pe față când îl voi arunca la coș. Daa! Ce idee bună, știu ce am să fac și cum am să aflu cine se ascunde în spatele acestei misterioase trebi. Am să mă ridic și o dau naibii de treabă chit că fac gălăgie sau o să fiu penalizat pentru deranjatul colegilor de la muncă. Mare muncă de call-center ce se petrece la noi. Pff, mda asta e. Să înceapă show-ul.
Îmi dreg vocea, iau cutiuța în mâna stângă și dau să mă ridic de pe scaun pentru a merge în mijlocul încăperii. Am curaj, mereu am avut. Sunt o persoană curajoasă care își asumă ceea ce face. Sunt în picioare, scaunul mi s-a dus un pic pe spate circa jumătate de metru. E pe rotile nu vă speriați, căci nu l-am dărâmat. Însă spre surprinderea mea, observ în ultima clipă pe locul în care a fost poziționată cutiuța o bucată de hârtie împăturită. Este o hârtie de matematică dinaceea cu pătrațele ca la școală. Woow, pe bune? "A venit răvașul misterios, dați-vă așa". Zâmbesc și așez cutiuța la loc pe masă. Mă întorc după scaun, care se pare că s-a dus în spate mai mult decât am estimat prima dată, a ajuns fix pe mijlocul culoarului. M-am uitat așa pe ascuns, i-am studiat pe toți, i-am urmărit pe sub pleoape la 360 de grade să văd ce se petrece în jurul meu, dacă cumva cineva mi-ar da de banuit. Nimic însă, hmmm ... mi-am adus scaunul la birou și m-am așezat foarte hotărât și curios să deschid răvașul, sau mă rog ... scrisoarea, cât mai repede posibil. În sfârșit voi putea desluși misterul ce m-a învăluit atâta amar de timp.
O despăturesc și observ un scris cam micuț de mână, destul de elegant, fără greșeli sau ștersături. E o hârtie A5 de caiet normal care însă m-a făcut să mă simt puțin complexat și asta nu este un lucru bun. Pe foaia de matematica sunt scrise cu pixul doar trei rânduri amărâte. Atât. Mă așteptam la mai mult, poate chiar și un desen două.
"Mai rabdă-mă doar o zi. O să înțelegi totul. Prăjitura de azi este cu căpșuni, am simțit că dorești un altfel de gust, așa că ... să ai poftă!"
Și iată cum misterul rămâne în continuare învăluit în negura încețoșată a neștiinței, a necunoașterii. Cineva se joacă cu mine, probabil că îi place să tachineze personalul, colegii, nici nu sunt lămurit. Cine să fie oare? Ce-i drept dacă nici mâine nu se arată, nu îi voi mai face jocul, să rămână pitită în ascunzătoare.
"A zis cu căpsuni? Mmm, yam yam, preferatele mele ... hai să păpăm."