Fiind singur acasă, îl cuprinse spaima şi îl luă cu tremurat. Se temea de ceva... dar de ce anume? În casă, începu să se lase dintr-o dată frigul. La un moment dat în tăcerea îngrozitoare ce plutea deasupra casei, se auzi din depărtare apropierea unor paşi. Cristian, gândi că se aud de undeva de afară, dar se apropiau... tot mai tare şi mai tare, spulberând întunericul cu sunetul lor. Nu ştia ce să facă, inima îi tresălta în piept şi nu avea cine să-l ajute. Vântul puternic suflă o dată cu putere şi deschise fereastra camerei unde Cristian stătea ascuns şi tremura de frică. Puternica rafală a vântului împrăştie într-o parte şi-n alta foile de pe biroul său. Se ridică şi se chinuia disperat să închidă geamul. Zgomotul paşilor se auzeau de parcă ar fi ajuns lângă el acum şi se opriseră. Timpul parcă se oprise şi el în loc... era atât de speriat încât nu avea curajul necesar să se întoarcă. Însă inevitabilul trebuia să se întâmple mai devreme sau mai târziu.
Distinse în întuneric o siluetă ciudată a cuiva, care parcă mormăia ceva, dar nu se întelegea ce anume. Aproape leşinat, Cristian încercă să deschidă geamul înapoi ca să scape fugind în noaptea rece de afară sau orice altceva, numai să nu mai vadă creatura aceea îngrozitoare din faţa sa. Erau faţă în faţă. Acelei făpturi i se distingeau doi ochi ciudaţi şi o piele sfâşiată. Erau ochi mari ce păreau iritaţi, mai mult decât roşii, cu o grămadă de vase de sânge parcă gata să pocnească... Îl atinse încet pe braţ, iar Cristian îi simţi sângele rece, ce îi curgea prin vene. Nu mai avea mult... se terminase totul şi nu mai spera la vreo scăpare. Creatura se apropie de el şi îşi deschise gura arătându-şi dinţii mari, plini de sânge şi de carne... probabil de la alte victime. Cu ghearele începu să-i sfâşie carnea şi să-i soarbă sângele. Într-un final, nu mai exista nici un Cristian, nu mai era nimeni. În cameră rămăsese doar un schelet cu câteva bucăţi de carne şi o baltă de sânge. Făptura îşi desfăcu aripile şi se strecură afară prin fereastra camerei. Se făcu nevăzută pierdându-se în noaptea înfiorătoare către alte victime. Strigătul surd al bufniţei încetase şi el de mult. Furtuna era acum pe sfârşite iar în curând zorii zilei aveau să-şi facă apariţia.
