- Ssst, mai uşor că îi trezeşti pe toţi, îi şopti Radu.
- Gata frăţioare. Scuze ...
- Hai mişcă-te azi ! Ai luat totul?
- Da măh ... hai să mergem.
Traversară culoarul şi coborâră etajul în linişte deplină. Uşa cabanei se închise cu un scârţâit în urma lor şi asta le dădu o senzaţie de teamă. Afară se lăsase şi un pic de ceaţă. Aerul din preajma pădurii era rece şi îi lovea în faţă asemeni unui bici de foc.
- Crezi că vor observa lipsa noastră? îl întrebă Mihai pe Radu.
- Nu au cum, oricum nu lipsim decât o oră sau două. Până se face dimineaţă suntem înapoi.
Radu o luă înainte.
- Haide... măreşte pasul, sau îţi este frică să umbli prin pădure pe ceaţa asta?
Mihai se conformă, dar nu spuse nimic. În mintea sa îl înjură pe prietenul lui, care degaja un aer de superioritate în voce. Aveau ceva de mers până la locul stabilit şi se aflau destul de departe acuma. Noaptea era rece şi cruntă, pe cât avansau mai adânc în pădure pe atâta devenea din ce în ce mai frig. Umezeala frunzişului des îi pălmuia uşor, crengile uscate pe care călcau tronseau ca nişte gloanţe trase pe front. Deodată, Radu se întoarse brusc către Marius şi îi făcu semn să tacă. Se lăsară uşor pe vine şi ascultau.
- Ce e măh?
- Sssst... taci ! Am auzit ceva.
Un stol de păsări îşi luară zborul împrăştiindu-se deasupra pădurii. Se auziră trosnet de crengi, ca şi cum cineva ar călca pe ele. Acestea începeau să se audă din ce în ce mai aproape. Undeva în depărtare observară o umbră care se mişca destul de rapid. Deja inimile lor începură a bate cu putere.
- Trebuie să ne ascundem undeva, îi şopti Radu cu voce tremurândă.
Văzură un buştean dărâmat şi se îndreptară către el. Un mârâit furios spulberă suflarea pădurii înnegurate şi se aruncară imediat la adăpostul desişului care înconjura buşteanul. Se acoperiră repede cu nişte crengi şi frunze de pe jos. Stăteau ghemuiţi aşteptând în linişte cu respiraţia întretăiată de spaimă. Mârâitul se auzi din nou, cert era că acel sunet nu părea a fi al vreunui animal, părea mai degrabă scos din filmele de groază. Vaporii de sudoare se scurgeau lent pe chipurile lor. Linişte deplină în pădure, nu se mai auzea nimic acuma. Radu rupse tăcerea şi spuse:
- O fi plecat, omule?
Nu apucă să termine bine ce avea de spus că, undeva în apropierea lor se auzi o lovitură urmată de un mic scrâncet. Apoi sunete animalice începură să se audă ca un tril de gloanţe trase. Crengi şi izbituri urmate de icnete populau întreaga pădure. După un timp, îşi făcură puţin curaj şi scoaseră capul din ascunzătoare. Undeva la zece metri în faţa lor observară două creaturi ce se luptau pe viaţă şi pe moarte. Mirosul de sânge şi carne sfâşiată le invadă imediat căile nazale. Nu îşi puteau crede ochilor ce văd, erau foarte speriaţi. Asistau la o lupta între un vârcolac şi un vampir? Dar aşa ceva nu există, este imposibil. Radu aruncă o privire spre cer şi văzu că este Lună Plină, înţelese imediat că legendele pe care le citise când era mai mic erau poveşti adevărate. Bătălia era pe sfârşite, vârcolacul îşi decapită adversarul dintr-o singură lovitură de gheară. Capul vampirului ateriză exact lângă ei. Câţiva stropi de sânge cald le mânji chipurile. Ochii acestuia roşii zăceau umflaţi în carapacea lor, iar maxilarul cu caninii ieşiţi în evindenţă se mişcă în sus şi în jos pentru ultima dată. Scoaseră amândoi un urlet de spaimă şi o porniră în fugă spre cabană.
- Fugi Mihaie! Fugi!
Deveniseră pradă vie pentru vârcolac, care deja aflat în patru labe, porni în urmărirea prăzii fragede. Trofeul pentru lupta purtată i se ivise mândru în faţa ochilor săi sticloşi. Cu un mârâit aspru se năpusti asupra lui Radu care, tocmai se împiedicase de rădăcina unui copac bătrân. În zadar se zbătu acesta, vârcolacul îi spintecă carnea de pe spate ajungând cu ghearele pe şira spinării. Măduva începuse să se scurgă când îi smulse şira dintr-o singură lovitură. Zbiaretele şi urletele lui Radu se încheiaseră după ce gura lui se înnecă cu propriul sânge ce-i şiroia acum din tot corpul. Creatura ucigaşă îi zdrobi capul de trunchiul unui copac, pielea feţei rămânându-i atârnată de scoarţa lipicioasă a stejarului. Făcu câteva ture în jurul leşului sfârtecat, muşcând din carnea însângerată cu poftă, după care se pierdu în întunericul pădurii dese.
Luna lumina puternic poteca cu pietre pe care apucase Mihai, astfel încât acesta avu impresia că era dimineaţă. Privi înspăimântat în spate la întunericul pădurii ucigaşe care îi înghiţise prietenul cel mai drag. Înţelese că nu-l va mai putea vedea niciodată. Zgârieturile de pe faţă produse de ramurile copacilor îl usturau îngrozitor. Se opri un pic pentru a-şi trage sufletul. Se ridică şi o porni la goană cu lacrimile şiroindu-i pe faţă asemeni unui izvor. Undeva la capătul potecii observă o persoană stând aşezată pe un bolovan cu capul în jos. Părea a fi un vânător. Dar de ce stătea acolo şi ce aştepta?
- Ajutor! Vă rog ajutor, strigă în disperarea sa Mihai.
Nici un răspuns. O luă la fugă către acea fiinţă. Ajuns în dreptul lui îi puse o mână pe umăr.
- Sss ss s-a întâmplat ceva îngrozitor acolo... i se adresă printre lacrimi. Trebuie să mă ajuţi.
Vântul rece îl păli foarte aspru, chinuindu-l şi mai mult pe Mihai. În acel moment capul fiinţei se mişcă înăltându-se mândru şi privindu-l fix. Mihai îngheţă instantaneu şi se prăbuşi la pământ, fără a putea nici măcar să ţipe. Ochii roşii ai creaturii zâmbeau înfometaţi de setea sângelui fierbinte cu care avea să se ospăteze. Foarte rapid simţii cum caninii puternici îi străpung pielea gâtului, şi imediat avu acea senzaţie că ceva din el începe să se golească. Trupul îi vibra, înmuindu-se din ce în ce mai mult. Ospăţul dură câteva minute şi trupul neînsufleţit fu aruncat în paragină pe pietrele reci ale potecii. Vampirul aşteptă un pic ca sângele proaspăt să-l revigoreze, dupa care îi rupse cămaşa însângerată dezvelindu-i pieptul mic. Ghearele sale ascuţite se îndreptară asupra cutiei toracice, de unde sfârtecă carnea şi scoase bucata mică de inimă. O prinse în palmă smulgând-o cu tot cu artere, o mirosi un pic şi o linse curătând-o de sânge. Scoase un urlet prelung al victoriei uitându-se la Lună, şi imediat înghiţi inima care îl făcu să dispară printre copacii pădurii.
Pe potecă rămăsese un pachet de ţigări strivit iar lânga el trupul lui Mihai, zăcând întins pe pietrele potecii într-o baltă de sânge. Doi vulturi îşi făcură apariţia şi acum se înfruptau cu poftă din trupul nevinovat al micuţului. Ciocurile lor ascuţite parcă alintau suferinţa dinaintea morţi, ciugulindu-i carnea. Din când în când mai îşi clăteau ciocurile în balta de sânge.
Zorii dimineţii aveau să se ivească în curând şi o uşoară ploaie îşi făcu apariţia , arătându-şi şi dânsa condoleanţele.
(Creatie proprie a lu' JE de prin 2009 - toate drepturile rezervate.)
